URŞII (IV)

URŞII
(continuare)

Ca să-i scoată din această apatie
Ursoaicei i-a venit ideea să le ţie,
Pe viu, o lecţie de astronomie.
I-a scos din bârlog şi le-a arătat
Cerul de noapte senin şi înstelat
Şi luna, mare cât un bostan,
Oprită deasupra unui castan.
- Pe cer, scumpii mei ursuleţi,
Micuţi, neştiutori şi sperieţi,
Sunt la fel de multe animale
Ca într-o ogradă sau pădure mare.
Nu vă uitaţi atât de miraţi la mine!
Ascuţiţi-vă văzul şi auzul bine
Şi o să vi le arăt, îndată şi vouă.
În primul rând, priviţi pe cele două
Ursoaice: Ursa Mare şi Ursa Mică;
Prima îi mamă, cea de-a doua fiică.
De acolo de sus, de unde ne privesc,
Ne dau putere şi încredere, ne ocrotesc,
Pe noi, pe întregul neam ursesc.
În fiecare noapte senină, cu stele,
Să vă uitaţi cu credinţă mare la ele.
O să vă dea încredere şi putere
Şi-o să vă vindece de păcătoasa frică.
Mă refer, acum, la frica nejustificată
Şi nu la cea de-a face o faptă rea,
Nepermisă, urâtă şi necugetată.
Într-adevăr, după ce le-au văzut,
S-a întâmplat un fapt de necrezut:
Cei trei ursuleţi s-au scuturat de frică
Parcă s-ar fi scuturat de-o furnică
Şi-au devenit, imediat, din nou,
Foarte încrezători în steaua lor!
Ursoaica le-a mai arătat pe cer
Doi câini: un ogar şi un cocher;
Un cal înaripat şi un dragon,
O lebădă, un leu, un scorpion,
Un corb, o balenă, un taur,
O cloşcă cu şapte pui de aur.
În legătură cu aceste toate
Le-a spus poveşti interesante,
Încât, când au plecat la culcare cuminţi,
S-au declarat extrem de mulţumiţi.
Noaptea au visat, toţi trei,
C-au fost şi ei urcaţi pe cer, de zei.
      (va urma)