DE CE SCRIEM?

De cate ori trec pe lângă un chioşc cu cărţi de vânzare din Piaţa Obor sau intru într-o librărie – şi intru destul de des - sunt fascinat de varietatea titlurilor car ni se oferă, de frumuseţea cărţilor şi chiar de mirosul lor. De câte ori am ajuns la Zalău, am vizitat şi librăria „Gheorghe Şincai”, din oraş. Până anul trecut, mă interesa să văd şi să cumpăr cărţi despre Sălaj sau scrise de autori locali. De un an de zile, mă interesează şi cum se vând cărţile mele. În librăria „Gheorghe Şincai”, le-am găsit, de fiecare dată, alături de cele ale altor autori din judeţ, pe un raft dosnic şi greu accesibil: era nevoie de o scară sau un scaun ca să se ajungă la ele. Am întrebat librarul:

- Câte s-au vândut?

- Nici una, mi-a răspuns el („ea”, de fapt).

- Cum să se vândă, dacă le-aţi cocoţat tocmai acolo?!, i-am răspuns, indignat.

Nu m-am putut abţine şi am mers la „Librăriile Sălajului” şi m-am plâns directoarei. Mi-a promis că situaţia se va îndrepta.

De curând, fiind invitat la „Sălăjenii la ei acasă”, am vizitat din nou librăria. De data aceasta, câte un exemplar din cărţile mele şi din cele ale altor autori sălăjeni erau expuse pe o masă, la intrarea în librărie.

- Câte s-au vândut?, întreb eu, plin de speranţă.

- Nici una, a sunat răspunsul.

Nu-mi venea să cred! „Chiar nu interesează pe nici un zălăoan cărţile mele?!”, m-am întrebat. „Nici barem cea dedicată Zalăului şi a cărei acţiune se petrece, în mare parte, în oraşul lor?!”.

- Dar din celelalte?, întreb eu, referindu-mă la cărţile celorlalţi sălăjeni.

- Nici una, mi-a răspuns ea.

Văzându-mă atât de pleoştit şi de mirat, a adăugat:

- De fapt, cărţile nu se prea vând. Uitaţi, îmi spune ea, arătându-mi jurnalul „Zen” al lui Mircea Cărtărescu, până acum nu l-a cumpărat nimeni.

Bineînţeles, remarca nu m-a consolat.

- Cum de rezistaţi, dacă nu vindeţi nimic?, am întrebat-o.

- Din vânzarea articolelor de papetărie sau a cărţilor ieftine, care se dau drept premii la sfârşit de an şcolar, mi-a răspuns.

„De ce naiba scriem?”, m-am întrebat eu şi vă pun aceiaşi întrebare şi Dumneavoastră. Eu nu scriu, nicidecum, pentru a-mi procura un venit material. Tirajul cărţilor mele este atât de mic, încât chiar dacă le-aş vinde pe toate, la un preţ de zece ori mai mare, nu m-aş pricopsi. E suficient să scrii pentru plăcerea ta şi pentru curiozitatea câtorva persoane interesate de tine sau de fenomenul literar? E suficient să scrii având convingerea că laşi un semn şi un document peste timp, pe care, poate, îl va remarca cineva? E de natură să te mulţumească faptul că vei figura în vre-un dicţionar şi vei fi prezent în rafturile câtorva biblioteci?

Eu, de fapt, am mai avut un motiv să scriu. Voiam să-mi popularizez satul natal - personaj important în fiecare din cărţile mele - şi să le insuflu consătenilor mei mândria de-a trăi sau de-a se fi născut acolo. Mi-am lansat fiecare carte în sat. M-am bucurat de o prezenţă bună la lansările lor. Mulţi mi-au şi cumpărat cărţile. La vizita mea recentă în sat, i-am întrebat pe trei din cei care ştiam că le cumpăraseră, cum le-au plăcut? Am avut surpriza să constat că „încă” nu le citiseră! De ce naiba scriu?