POPAS DUHOVNICESC (23)

Creștinismul între comunism și capitalism

Duminica a XVI-a după Rusalii (Matei 25:14-30)

            S-ar putea ca titlul meditației mele să surprindă și în același timp să producă o oarecare confuzie, tocmai datorită faptului că între ideologia comunistă și cea capitalistă e o mare diferență. Cel puțin noi românii am simțit pe propria piele acest lucru și cunoaștem fiecare în parte cât de anevoioasă este această tranziție de la un sistem la altul. Așadar, întrebarea care se naște aproape instantaneu este: Ce are de-a face creștinismul cu comunismul sau cu capitalismul? Sau: Poate fi creștinismul o punte între comunism și capitalism?

            Pilda talanților (că despre ea vorbim) ne dă posibilitatea să înțelegem care este viziunea reală pe care o are Mântuitorul  Iisus Hristos asupra organizării propriei noastre vieți. În cartea Faptele Apostolilor, unde este prezentată viața creștină de la începutul Bisericii, adică acea perioadă ce a urmat pogorârii Duhului Sfânt, se poate lesne observa că acele comunități de creștini se organizau și trăiau în comuniune într-un mod inedit până atunci. Creștinii ajunseseră să pună totul în comun și să folosească fiecare după trebuință, așa cum se întâmplă de regulă într-o familie, unde bunurile sunt ale tuturor, indiferent de aportul mai mare sau mai mic pe care și l-a adus vreun membru al familiei la constituirea lor sau cum se întâmplă în comunitățile monahale din mănăstiri. Deci creștinii trăiau atunci ca o familie: ,,Iar inima şi sufletul mulţimii celor ce au crezut erau una şi nici unul nu zicea că este al său ceva din averea sa, ci toate le erau de obşte … Şi nimeni nu era între ei lipsit, fiindcă toţi câţi aveau ţarini sau case le vindeau şi aduceau preţul celor vândute și-l puneau la picioarele apostolilor și se împărţea fiecăruia după cum avea cineva trebuinţă.” (F.Ap.4:32-35) Știm foarte bine că și ideologia comunistă se conducea după următorul principiu:,,de la fiecare după posibilități, la fiecare după necesități”, principiu care a fost luat din creștinism, dar care în timp s-a diluat, iar mai apoi a fost schimbat sau uitat, pentru că au apărut favoritismele. Să nu uităm că tot în acea perioadă, soții Anania și Safira au fost pedepsiți cu moartea pentru că nu și-au dat toată averea colectivității în care se integraseră. Cuvântările prin care Sfântul Ioan Gură de Aur își exprima poziția sa aveau și ele conotații egalitariste similare, acesta considerând că toate bunurile lumești trebuie egal împărțite între creștini.

Având în vedere toate aceste lucruri, pilda talanților rostită de Mântuitorului Hristos, ni se pare oarecum nefirească, pentru că vorbește de la bun început de inegalitate sau suntem tentați să credem că acele comunități primare ale Bisericii nu erau organizate în spiritul gândirii lui Hristos. Dar vom vedea că nu este așa.

 Din textul indicat mai sus, vedem că ,,stăpânul casei”, care nu este altcineva decât Dumnezeu, împarte în mod diferențiat talanții slujitorilor săi. După o exegeză foarte simplă și la îndemâna oricui, știm că talanții sunt darurile (în alte locuri se vorbește despre talente sau înclinații) cu care Dumnezeu ne înzestrează pe fiecare dintre noi. Unora le dă mai mult, altora mai puțin, fapt care ne determină de multe ori să-L judecăm pe Dumnezeu pentru inechitate. Înclin totuși să cred că, nu Dumnezeu este cauza acestei diferențe, ci noi. Dumnezeu dă din belșug, el nu are limite care ar putea să-i îngrădească bunătatea (eventual propriul nostru refuz), totul depinde de capacitatea noastră de receptare. De exemplu, un profesor care își ține lecția în fața elevilor săi este conștient de faptul că la sfârșitul orei, nu toți vor ști la fel, pentru că unii dintre elevi vor înțelege tot ce s-a predat, iar alții mai puțin și poate unii și mai puțin. Cine este de vină? Cel ce a predat cum a putut mai bine sau cei ce au asimilat? La fel este și în viață, diferența o facem noi, că nu putem noi duce cât dă Dumnezeu.

De aceea am spus că, pe undeva creștinismul este și ,,capitalist”, deoarece noi nu pornim în viață de pe aceleași poziții, adică darurile pe care le primim de la Dumnezeu sunt diferite cantitativ (calitatea depinde de noi), iar Dumnezeu conștient de acest lucru, așteaptă de la fiecare roade după puterea sa și potrivit darurilor primite. Luăm un exemplu banal, timpul. E un dar și acesta. Nu poți realiza în 20 de  ani sau până la 20 de ani, ceea ce a realizat altul până la 80 de ani, e o mare diferență! De asemenea, să nu uităm că: ,,fiecare cu darul lui”, spune o veche vorbă românească, adică nu încerca să faci ce nu ți se potrivește, vei pierde timpul fără să-ți mai valorifici talantul tău. Lucrând ceea ce îți este propriu ție și fructificând astfel darul tău, vei avea aceeași răsplată cu cel ce a primit mult mai mult decât tine. Dumnezeu are aceeași replică și pentru cel ce înmulțise 5 talanți ca și pentru cel ce înmulțise doar 2 și ar fi continuat și pentru cel ce primise doar unul dacă ar fi făcut și acesta ceva.

 Apoi o altă caracteristică a capitalismului e să investești ceea ce ai. Nu poți să faci profit, nu poți să-ți înmulțești talanții, dacă nu investești. Dumnezeu așteaptă ca să ne investim în ceilalți semeni ai noștri cu tot ce avem, iar ei să se investească în noi, asta înseamnă să faci să rodească talantul, să-ți pui darul(-rile) în folosul celorlalți până la capăt. Mă gândesc în această conjunctură la Maria Lătărețu, cea care era supranumită ,,privighetoarea Gorjului”și care și-a valorificat talantul la maximum, cântând oamenilor până în ultima clipă a vieții sale, murind pe scenă.

Așadar, nu-i important câte daruri ai primit, ci important e ce faci cu darul tău? Dacă nu faci nimic ci îl îngropi în nepăsare, în alcool, în credința inutilității tale sau în incertitudinea și nesiguranța zilei de mâine, vei pierde totul, moartea nu va fi decât începutul unui faliment veșnic. Frumusetea creștinismului reiese tocmai din faptul că fiecare primește diferențiat, dar trebuie să muncească cu darurile primite, fiecare la măsura sa, investindu-le în folosul celorlalți, pentru că numai așa pot să producă roade. La fel cum într-un trup, fiecare mădular ,,lucrează” spre folosul întregului organism, neținându-se cont de importanța unuia sau a altuia, la fel și în Biserică, fiecare trebuie să se străduiască să iasă din egoism și să-și investească darurile în ceilalți, fără dorința de supremație, neuitând nicio clipă cuvântul Sf. Ap. Pavel care zice: ,,Căci cine te deosebeşte pe tine? Şi ce ai, pe care să nu-l fi primit? Iar dacă l-ai primit, de ce te făleşti, ca şi cum nu l-ai fi primit?”(I Cor. 4:7)

                                                              Pr. Augustin Câmpean