EPISODUL 16. COMOARA DIN DEALUL MAGIARULUI

2.2 Documentarea

Aşa cum am mai spus în episodul anterior, în anul 2005 am început să mă documentez cu privire la comoară, dornic să aflu, în primul rând, dacă ea a fost cu adevărat îngropată în Dealul Magisrului, iar în al doilea rând, locul unde a fost îngropată. Rezultatele documentării le-am publicat, an de an, în Anuarul Asociaţiei „Fiii satului Bănişor”, ne voind să păstrez nimic pentru mine, în ideea că oricine va găsi comoara, ea va reveni Bănişorului, iar cel care va găsi-o va primi o recompensă. Este adevărat, cineva, foarte apropiat mie, care îmi amendează acţiunile mele şi despre care am mai vorbit, m-a convins că comoara va reveni statului. Nu-i nimic, mi-am zis, Bănişorului îi va reveni faima de a fi adăpostit această comoară.

Am publicat, prin urmare, cinci episoade referitoare la comoară. Cel din Anuarul nr.2, din anul 2005, a fost intitulat „Comoara din Dealul Magiarului”, iar cele din anuarele 3,4,5,6, din anii 2006-2009. s-au intitulat „Noutăţi despre comoară”. Întrebările la care m-am străduit să răspund au fost:

1. Care este acel timp al dominaţiei turceşti , la care se referă însemnarea despre comoară?

2. A îngropat atunci, cu adevărat, Capitlul Catolic din Oradea un tezaur în Dealul Magiarului din Bănişor? În ce împrejurări? De ce tocmai aici?

3. Unde anume pe dealul Magiarului a fost îngropată comoara?

Înainte de a răspunde la primele două întrebări, am început să căutăm efectiv comoara eu şi prietenii mei. Am examinat poze ale Dealului Magiarului făcute din satelit, l-am pozat din diferite locuri din sat, am studiat hărţi vechi de sute de ani, în speranţa că vom observa ceva deosebit care ne-ar putea duce la comoară. Am făcut mai multe incursiuni pe deal şi am cercetat amănunţit terenul. Am studiat tipurile de detectoare de metal şi, în unul din articolele mele, le-am recomandat pe cele mai potrivite. Cu toate că am avut grijă să indic prevederile legale în domeniu, aceiaşi persoană apropiată, căruia o să-i zicem de acum înainte „Binevoitorul” pentru că, tot ce face pentru mine, inclusiv răutăţile pe care le proferează la adresa mea, pretinde că le face din bună voinţă, m-a acuzat că incit populaţia să comită ilegalităţi, şi  m-a avertizat că aş putea suporta rigorile legii. Din păcate, nici eu şi nici altcineva nu şi-a procurat un detector de metal.

Am făcut o vizită la Oradea, am vorbit cu marele prepozit al Capitlului Catoloic, am vizitat ruinele cetăţii.

Am vizitat biblioteci şi am consultat arhive, am citit articole şi cărţi despre comori, am studiat istoria Transilvaniei legată de năvălirile turceşti şi ocupaţia turcească.

2.2.1 Care este sursa documentară care atestă anul 1660 ca an al îngropării comorii ?

Nu există un document anume. Anul 1660 este anul în care a luat fiinţă paşalâcul de la Oradea, când, este de presupus, s-a pus la adăpost tezaurul Capitlului Catolic din acest oraş, pentru a nu cădea în mâinile turcilor.

În anul 1558 turcii întreprind în Transilvania o campanie de pedepsire a principelui Gheorge Ràkòczi II, care dorea să scape principatul de sub suzeranitatea turcească, expediţie condusă de marele vizir (prim-ministru) Mehmed Köprülü. Ràkòczi îi înfruntă pe turci, rezistă eroic timp de şase luni, dar este înfrânt, până la urmă, în bătălia de la Floreşti (mai 1660), unde principele este rănit şi moare, peste o lună, la Oradea. La sfârşitul lui august, Oradea, care continuase să reziste sprijinită pe eforturile populaţiei din regiune, capitulează. Ea devine centrul unui paşalâc, constituit pentru mai sigura dominare a Transilvaniei (3).

Paşalâcul de la Oradea a luat fiinţă pe teritoriile comitatelor Chioar, Solnicul de Mijloc, Crasna, Bihor şi Zarand. El a dăinuit până în anul 1680 (6). Din el a făcut parte şi Bănişorul, ca localitate a comitatului Crasna.

Gh.Rakoczi II

Cetatea Oradea după Cronica pictată de la Viena

Cetatea Oradea azi

Citeşte mai mult >>

EPISODUL 15. COMOARA DIN DEALUL MAGIARULUI

2. COMOARA DIN DEALUL MAGIARULUI

Fiecare carte are o poveste a ei. Povestea cărţii mele, „Comoara din Dealul Magiarului”, prima mea carte, îmi închipui că poate interesa şi pe alţii, mai ales pe cei care îşi doresc să scrie şi ei. Mi-ar fi plăcut ca cineva să îmi împărtăşească din experienţa lui de scriitor de romane de ficţiune, înainte de-a mă apuca s-o scriu. Aş fi putut astfel evita bâjbâielile mele şi, poate, o parte din greşelile făcute. Desigur, după scrierea abia a două cărţi, experienţa mea este insuficientă. Ea poate fi, însă, completată, aici, pe blog, de toţi cei care doresc s-o facă.

Mă voi sprijini, în mare măsură, în concluziile pe care le voi trage, pe cartea lui Mario Vargas Llosa Scrisori către un tânăr romancier, despre care am mai vorbit şi pe care am descoperit-o după scrierea celor două cărţi. Pentru ajutorul enorm pe care mi l-a dat ca să înţeleg unele lucruri, îi sunt recunoscător scriitorului peruan şi, în semn de gratitudine pentru el, reproduc, aici, coperta din faţă a cărţii şi prezentarea ei de pe ultima copertă, cu recomandarea, sinceră, către toţi cei care doresc să scrie romane, să o citească.

2.1 Alegerea temei

Mario Vargas Llosa, spune: Rădăcina tuturor istoriilor este experienţa celui care le izvodeşte, trăitul e sursa oricărei ficţiuni.

Pe când eram copil, am auzit prima oară că ar exista o comoară îngropată în Dealul Magiarului, de la noi din sat. Nu cred că a existat cineva care a auzit de ea şi care să nu-şi fi dorit s-o afle. Eu mi-am dorit-o.

Citeşte mai mult >>

WEEKEND 4

CASELE MEMORIALE LIVIU ŞI FANNY REBREANU - ION MINULESCU ŞI CLAUDIA MILLIAN

Ploaia care a căzut ieri in Bucureşti ne-a împiedecat să mergem , azi, la Runcu. Aşa se face că am vizitat casele memoriale Rebreanu şi Minulescu situate în două apartamente vecine dintr-un bloc de pe bulevardul Gh. Marinescu nr.19, vizavi de Palatul Cotroceni.

Apartamentul în care este amenajată casa memorială dedicată lui Liviu Rebreanu şi soţiei acestuia, Fanny Rebreanu, a aparţinut, de fapt, fiicei acestora, Puia Rebreanu. În el, însă, există o sumedenie de obiecte care amintesc sau i-au aparţinut lui Liviu Rebreanu, inclusiv biroul şi biblioteca acestuia. În afara de asta, este de presupus că scriitorul a fost în repetate rânduri oaspete în acest apartament

În muzeu se pot vedea o sumedenie de cărţi şi, în primul rând, cărţile scrise de el apărute în numeroase ediţii în ţară şi în străinătate. Se poate vedea colecţia completă, în franceză, a romanelor lui Honore de Balzac, făcând parte din ciclul „Comedia umană”, de unde deduc că scriitorul şi-a luat ca model pe marele scriitor francez. Pereţii sunt ticsiţi de tablouri semnate de pictori cum sunt Camil Ressu, Jean Steriady, Paul Constantinescu, Nicolae Dărăscu etc. Pe mobilierul Bidermeyer sau Sekelly-Retty, pot fi văzute sculpturi de Constantin Baraschi şi Miliţa Petraşcu. Este impresionantă şi colecţia de icoane ardeleneşti şi ceramică ardelenească.

Fany şi Liviu Rebreanu

Una din camerele apartamentului găzduieşte Colecţia Pillat, amintind de poetul Ion Pillat, de

Citeşte mai mult >>

PE MELEAGURILE NATALE

O SĂPTĂMÂNĂ PETRECUTĂ ÎN SĂLAJ

Săptămâna pe cale să se termine, am petrecut-o pe meleagurile natale, în Sălaj. Am fost la Zalău, Şimleu şi Bănişor. M-am întors azi.

Bănişorul m-a primit cu noutăţi: biserica din sat şi-a schimbat înfăţişarea; peste Valea Banului a început construcţia unui pod din beton, primul de pe teritoriul satului; în parcul din centrul satului s-a amenajat un loc de joacă pentru copii; au apărut câteva case noi.

Am avut prilejul să asist în Bănişor şi la sărbătorirea Zilei Eroilor. Ca şi pe vremea copilăriei mele, sărbătorirea a avut loc lângă monumentul eroilor din Primul Război Mondial , situat în centrul satului. Parcă

Citeşte mai mult >>

EPISODUL 14. WEEKEND 3

LA RUNCU 3

Şi acest sfârşit de săptămână a venit cu noutăţi în grădina noastră de la Runcu: au înflorit stânjeneii şi arbustul vălul miresei, a crescut iarba şi a trebuit tunsă; n-a plouat toată săptămâna şi a trebuit să ne stropim culturile. Am avut bucuria vizitei unei prietene din Ţara Sfântă.

Musafirul nostru din Israel, M.W.

Citeşte mai mult >>

EPISODUL13. REVISTA MECANICII '61

1.2 Antecedente literare (continuare)

Unii vor considera că numărul 13 la care a am ajuns cu episoadele mele, este unul cu ghinion. Este absurd să gândească aşa, chiar dacă în acest episod voi reproduce cronica mea din revista „Mecanicii ‘61”, intitulată „Cinci piese scurte de Eugen Ionescu”, în care „prietenii” mei speră să-mi prind degetele.

Unele din piesele lui Ionescu nici nu se pretează la o cronică teatrală! Ce poţi să scrii despre „Femeia cheală”, în care, pe alocuri, dialogul arată ca mai jos?

Doamna Smith: Krishnamurti, Krishnamurti, Krishnamurti.
Domnul Smith: Papa sapă! Papa n-are supapă. Supapa are-un papă.
Doamna Martin: Bazar, Balzac, bazin!
Domnul Martin: Bizar, bazon, bizon
Domnul Smith: A, e, i, o, u, a, e, i, o, u, a, e, i, o, u, i!
Domnul Martin: B, c, d, f, g, l, m, n, p, r, s, t, v, w, x, z!
Doamna Martin: Ceapă de apă, ceafă cu ceapă!
Doamna Smith (făcând ca trenul): Tuff, tuff, tuff, tuff, tuff, tuff, tuff, tuff,

Poţi scrie, cel mult, că este o aiureală. Totuşi, dacă eşti atent, dacă le judeci pe îndelete, dacă ai un pic de fantezie, ai să găseşti că piesele lui Ionescu mustesc de filozofie şi sun pline de învăţăminte şi că autorul lor este un geniu. Altfel nu l-ar fi făcut francezii academician, nu-i aşa?

Am fost curios să aflu ce-a scris despre teatrul absurd al lui Ionescu, Nicolae Manolescu în „Istoria critică a literaturii române”. Spre surprinderea mea, în cele două pagini dedicate scriitorului, n-a scris nimic. De ce? Din laşitate, ar fi tentaţi să răspundă unii. Nu cred că poate fi vorba de laşitate. Un critic care a avut curajul să treacă atâţia scriitori cu pretenţii la capitolul „Scriitori de dicţionar” sau să nici nu-i pomenească pe muţi alţii, nu poate fi un laş. Personal, însă, am fost contrariat să-i văd la capitolul menţionat pe Alexandru Vlahuţă, Pavel Dan, Panait Istrati, Adrian Marino, Radu Tudoran!!! De, toţi oamenii suntem - unii într-o măsură mai mare, alţii într-o măsură mai mică - subiectivi.

CINCI PIESE SCURTE DE EUGEN IONESCU

Îmi mărturisesc incultura: sunt primele piese scrise de celebrul dramaturg român pe care le văd. Toate cele cinci piese au fost incluse într-un spectacol al Teatrului Odeon, al cărui durată a fost de numai o oră şi zece minute. Prin urmare, într-un interval foarte scurt, am înghiţit, fără apă, cinci pastile de teatru absurd, riscând să

Citeşte mai mult >>

EPISODUL 12-bis. REVISTA MECANICII '61

1.2. Antecedente literare (continuare)

Am scris cu plăcere, în revista noastră, despre doi talentaţi oameni de cultură din judeţul Gorj: Horaţiu Mălăiele şi Spiridon Popescu. Dacă primul este bine cunoscut şi apreciat în ţară, nu acelaşi lucru se întâmplă cu al doilea, în sensul că este mai puţin cunoscut, dar foarte apreciat de toţi cei care au venit în contact cu poezia lui. Horaţiu Mălăiele trăieşte din arta lui, pe când Spiridon Popescu este obligat să facă şi altceva ca să trăiască. De altfel, cum ar putea trăi un poet exclusiv din arta lui? Nu cred că i s-a întâmplat vreunuia, în zilele noastre! În trecut, existau poeţi la curţile unor regi sau mari seniori, care erau întreţinuţi de aceştia. Păcat că nu există şi azi această posibilitate, păcat că Spiridon Popescu trebuie să facă şi altceva în afară de-a scrie. Iată ce spune, despre poezia lui, criticul literar Gheorghe Gricurcu:

"Spiridon Popescu porneşte, temerar, din straturile originale ale poeziei: sentimentul năvalnic, cruditatea existenţială, expresia fără ocol.

Ferindu-se, din instinct, de excesul de artificiu, el scrie stihuri de-o naturaleţe tăioasă, aşa cum ar şuiera, ori ar chiui, ori ar plânge.

Cele mai bune dintre ele sugerează acea nebunie solemnă a vântului, a ploii, a furtunii, în care ne place a ne oglindi ca-n forme fantaste ale sufletului nostru."

Spiridon Popescu este, fără îndoială, un poet talentat. Poeziile lui sunt frumoase, poeziile lui plac. Despre puţini dintre cei care scriu poezie se poate spune acelaşi lucru. Asta înseamnă că aceştia n-ar trebui să scrie sau că n-ar trebui să publice? De ce să n-o facă? Ar fi ca şi cum pe stradă ar avea voie să iasă doar oamenii frumoşi, iar cei urâţi sau mai puţin frumoşi ar fi condamnaţi să nu-şi părăsească casa. În fond nimeni nu ne obligă să citim poeziile care nu ne plac sau să insistăm cu privirile asupra oamenilor urâţi sau mai puţin frumoşi. Apoi, unora ar putea chiar să le placă poeziile lor! Cunoaştem toţi proverbul latin: "De gustibus et coloribus not est disputandum".

Asist cu stupoare la execuţiile televizate ale unor poeţi, la care se dedă, săptămânal, pe postul TVR România Cultural, scriitorul şi criticul literar Alex Ştefănescu! De ce trebuie s-o facă? Nu i-a fost de ajuns că i-a mai execut în diverse reviste literare şi în cartea sa „Cum te poţi rata ca scriitor”? De ce nu-i lasă pe poeţii respectivi să moară, ca poeţi, de nebăgare în seamă sau de uitare, şi se grăbeşte să-i ghilotineze în public? Mă nelinişteşte această vocaţie de călău a talentatului şi valorosului critic!

HORAŢIU MĂLĂELE

Moto:

Obosită-n bălării,

Ofta moartea:

„C’est la vie!”

H.M.

Am văzut la Teatrul de Comedie spectacolul „Sunt un Orb” de şi cu Horaţiu Mălăele. Timp de o oră, actorul ne-a delectat cu monologuri, bancuri şi recitări de versuri. Sala a fost plină, iar la sfârşit publicul l-a aplaudat în picioare.

A început cu declaraţia: Mă numesc Horaţiu Mălăele şi sunt prestator de servicii pentru populaţie. Reprezint Instituţia Mălăele al cărui director, muncitor şi şomer sunt. A continuat cu prezentarea programului PAR (Pardidul Actorilor din Romînia). N-aţi auzit de acest partid? Iată ce spune despre el, actorul: Este un partid de dreapta - stânga, care declară că toţi cetăţenii vor fi egali, în afara membrilor partidului, care vor fi mult mai egali; cultura va fi liberă! Un accent deosebit se va pune pe orzoaica de primăvară; învăţământul va fi reglat după lozinca de la fiecare după capacitate, fiecăruia după suma depusă; partidul va da pământ ţăranilor; dacă ţăranii nu vor fi găsiţi acasă, pământul se va lăsa la poartă etc.

Au urmat câteva ştiri: De la întâi aprilie se vor mări salariile între zece şi zece şi un sfert; Organizaţia Mondială a Sănătăţii urează tuturor celor care au nevoie de ajutoare, multă sănătate! Institutul Meteorologic anunţă că datorită vremurilor tulburi, timpul rămâne, în continuare, probabi.

Citeşte mai mult >>

EPISODUL 12. REVISTA MECANICII '61

1.2 Antecedente literare  (continuare)

Am absolvit Facultatea de Mecanică a Institutului Politehnic Bucureşti, în anul 1961. După absolvire, foştii colegi de facultate ne-am întâlnit organizat prima oară după zece ani, a doua oară după cinci apoi, deviza noastră a devenit: „Ne întâlnim după zece ani, la anul” şi ne-am întâlnit aproape în fiecare an. După Revoluţie ne-am constituit într-o asociaţie nonprofit, şi am început să ne întâlnim în fiecare lună la restaurantul „Select” din Bucureşti. În anul 2005 am hotărât să înfiinţăm o revistă a asociaţiei. Aşa a luat naştere revista „Mecanicii ’61 PoliBuc” – foaie de suflet lunară a Asociaţiei „Promoţia’61 Mecanică” .

Am fost timp de patru ani redactor şef adjunct al revistei şi, timp de un an şi câteva luni, redactor şef al ei. Am publicat în revistă reportaje, impresii de călătorie, versuri, eseuri etc., în total peste 50 de articole. Din anul 2008 şi până în prezent, sunt titularul rubricii „Teatru”, devenită, ulterior, „Spectacole”. Am scris, la această rubrică, 15 cronici. O să postez pe blog patru dintre ele.

Citeşte mai mult >>

EPISODUL 11.ANUAR NR.6

1.2 Antecedente literare (continuare)

Tuturor localităţilor li se schimbă înfăţişarea în mod continuu. Pe unele din ele nici nu le mai recunoşti, după un anumit număr de ani. În această situaţie sunt multe din localităţile urbane ale României, în care, în anii socialismului, s-au înlocuit clădirile vechi cu blocuri uniforme, de cele mai multe ori urâte.

Soarta oraşelor din anii de atunci, riscă să o aibă satele noastre, în prezent. După Revoluţia de la 1989, toate localităţile ţării, prin urmare şi satele, au fost cuprinse de o febră a construcţiilor de locuinţe. Mulţi din orăşenii care au fost constrânşi să se înghesuie în cutiile de chibrituri socialiste, au dorit să-şi aibă propriile lor case, la curte. Nimic anormal în asta. Partea proastă a fenomenului este că se dărâmă clădirile menite să ne amintească de trecut, clădirile care, acolo unde mai există, dau o notă de nobleţe şi poezie localităţilor noastre. La ţară, sătenii îşi demolează casele vechi ca să-şi construiască altele mai mari şi mai confortabile. Şi acesta este un fenomen normal. Dar, casele frumoase din trecut ar trebui păstrate.

Citeşte mai mult >>

WEEKEND 2

LA RUNCU 2

Ieri a fost 1 Mai. Nimic nu mi-a adus amintite de sărbătoarea de altădată. Nici barem la radio n-am auzit unul din cântecele dedicate acestei sărbători! De ce? Cu excepţia defilărilor la care eram obligaţi, îmi aduc cu plăcere aminte de felul cum era ea sărbătorită altădată. 1 Mai era un prilej sigur să bei o bere şi să mănânci un mic. În restul zilelor doar norocul te putea ajuta să te delectezi cu ele. Azi, când berea şi mici le întâlneşti la tot pasul, trebuie să-ţi cauţi alte motive de bucurie. Eu am ales să merg la Runcu.

Citeşte mai mult >>