duminică, 9 mai 2010

EPISODUL 14. WEEKEND 3

LA RUNCU 3

Şi acest sfârşit de săptămână a venit cu noutăţi în grădina noastră de la Runcu: au înflorit stânjeneii şi arbustul vălul miresei, a crescut iarba şi a trebuit tunsă; n-a plouat toată săptămâna şi a trebuit să ne stropim culturile. Am avut bucuria vizitei unei prietene din Ţara Sfântă.



Musafirul nostru din Israel, M.W.


Pentru că în una din poze apare şi ceva care seamănă cu o sculptură, vreau să vă spun că am traversat o perioadă scurtă (1998-1999), în care am fost subjugat de demonul acestei arte. Sculptura din poză este o copie după un totem canadian, executată în lemn de tei, un lemn esenţă moale, care se sculptează uşor. Acum, este mai scurt cu un sfert de metru decât la început: a putrezit şi a trebuit să-l scurtez. În următoarea poză îl puteţi vedea aşa cum arăta la început.

Am mai sculptat, în lemn de prun, o copie după Cuminţenia Pământului a lui Brâncuşi. Prunul este o esenţă tare. Cu siguranţă, nimeni nu o a confunda cu originalul.


Am executat şi câteva sculpturi mici, în lemn de ulm şi nuc, care-mi împodobesc biroul de acasă. Redau două din ele.



 










Pentru că a fost vorba de sculptură, reproduc aici o poezie pe care mi-a inspirat-o un bust al lui Carol Davila, executat de Constantin Brâncuşi şi amplasat în curtea Spitalului Militar din Bucureşti.



PROFANARE


Pe bustul patinat
Al lui Carol Davila,
A aterizat planat
Un guguştiuc sadea.

Îşi face toaleta,
Pozează festiv,
Pictează apoi cascheta
C-un găinaţ lichid.

Nu-i pasă de faima
Celui de sub picioare!
Nu respectă nici haina
Cu însemne militare!

Şi nu-i pasă, acuşi,
Că bustul ornat
De însuşi Brâncuşi
A fost sculptat!

Eu privesc uimit
Şi tare mi se pare,
Că acceptăm tacit
Un act de profanare.


Bucureşti 27.04.1986

ANUNŢ PENTRU CITITORII MEI
Urmează o pauză de o săptămână.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu