WEEKEND 10.

Sâmbătă 3.07.2010

După o săptămână în care am lipsit din Bucureşti şi, prin urmare, n-am fost nici la Runcu, eram extrem de curios să văd ce s-a mai întâmplat acolo. Sunt convins că de aceiaşi dorinţă eraţi mistuiţi şi voi, cititorii mei de pe toate meridianele şi paralele globului pământesc.

Primul lucru pe care l-am constatat este că , graţie ploilor aproape zilnice din cursul săptămânii, au crescut iarba şi buruienele. Ani a fost disperată să vadă atâtea buruieni! Are o fobie cumplită faţă de ele! Via s-a mănat în continuate şi arată pârjolită ca după un incendiu. După amiază, am curăţat-o de frunzele atacate, am stropit-o din nou, dar, după câteva ore a început ploaia cea de toate zilele şi s-a dus pe apa sâmbetei efectul stropitului.

Am însă să vă comunic şi câteva veşti bune. Au început să se coacă magnoliile. Ce sunt alea? Păi, să vedeţi. Am vrut să cumpăr două magnolii pe care să le plantez în faţa casei. Am admirat din totdeauna florile acestui arbore! Un escroc din piaţa Obor mi-a vândut doi pruni, cu titlul că sunt magnolii. M-am prins la păcăleală abia în anul următor, când „magnoliile” au înflorit. N-am mai fost însă atât de ofticat, când s-au maturizat şi copt fructe lor: sunt mari şi gustoase. În amintirea ţepei luate, am botezat prunele,  magnolii.

Magnoliile

Dovleceii sunt cele mai rentabile şi puţin pretenţioase legume. Se înmulţesc ca iepurii şi nu trebuie udaţi prea des. Dacă se întâmplă să şi plouă, te sufocă cu supraproducţia lor. Am cules o recoltă atât de bogată, deşi avem doar câteva plante, încât continuăm să căutăm în bloc amatori de dovlecei gratuiţi, ca să nu-i aruncăm. De acum şi până în toamnă, dovleceii, preparaţi în o mulţime de feluri, nu lipsesc de la masa noastră, la fel ca, în trecut, când de la nici o masă nu trebuia să lipsească peştele oceanic. Se întâmplă, uneori, ca la aceiaşi masă, toate trei felurile să fie alcătuite din preparate din dovlecei: aperitiv, dovlecei pane; felul întâi, ciorbă de dovlecei; felul doi, dovlecei umpluţi, dovlecei cu smântână sau sufle de dovlecei; desert, papanaşi din dovlecei.

Dovlecei

Trebuie să vă mai spun că s-a făcut şi prima fasole, atât cea urcătoare cât şi fideluţa şi că am cules primii castraveţi.

La capitolul flori, au înflorit cârciumăresele, gura leului şi cosmosul (nu-i vorba de cel a lui Gagarin, ci de o floare portocalie, care nu ştiu de ce se numeşte aşa! O fi adus-o sovieticul din cosmos?)

După amiază, când am terminat de stropit via, m-am uitat şi la meciul de fotbal Argentina-Germania, de la campionatul mondial. Mi-a părut rău pentru înfrângerea Argentinei, l-am compătimit pe Maradona. Ai dracului nemţii! Tot ce fac ei, fac temeinic.

Duminică 4.0.2010

Azi, în Parcul Naţional, a fost târgul produselor alimentare.

Am fost şi eu, am cumpărat nişte brânză de burduf, am degustat ţuică din Argeş şi pălincă din Maramureş, am mâncat doi mici şi am băut un pahar de bere. Am mai făcut câteva poze şi am copiat pentru voi ultimele creaţii în materie de folclor alimentar, afişate la diferite standuri. Iată-le:

1. Pălincuţa-i tare bună,
Când o bei sara pe lună
Şi-o ţii pe mândra de mână.


2. Două lucruri mă alină
Şi mă vindecă de boală:
Damigeana când îi plină
Şi mândruţa când îi goală.


3. Fie pâinea cât de rea,
Tot mai bună-i plăcinta.


4. De plăcinte râde gura,
De grătare şi mai tare.


5. Acest vin nu se bea în picioare, ca la împărtăşanie, ci în genunchi, ca la spovedanie.


6. Peste toate treci uşor,
Când ai sufletul senin,
Viaţa pân-la urmă-nseamnă,
Mândre, muzică şi vin.

Apropo de piesa numărul şase: românii au găsit soluţia să înfrunte criza.
În altă ordine de idei: e ziua SUA. La mulţi ani America!


Părinţi şi copii. Nea Ion.

Deşi primul episod al acestui serial nu s-a bucurat de un prea mare răsunet, continui să scriu pe această temă, căci, aşa sunt eu: când mă pornesc nu mă mai pot opri înainte de a-mi deşerta tot sacul.

Am cumpărat terenul de la Runcu cu un dolar metru pătrat, aşa cum am mai mărturisit, de la nea Ion Bulgaru. Nea Ion este o persoană interesantă şi am considerat că merită să vă spun câteva cuvinte despre el, mai ales că ceea ce o să vă spun are legătură cu titlul şi tema serialului.

Aş începe prin a vă spune că este un om harnic, ţăran 100%, al cărei CV n-a fost „pătat” de nici o altă îndeletnicire: a fost,t ot timpul, lucrător al pământului. A avut o gospodărie frumoasă, câteva hectare de pământ, vite, porci, orătenii, un cal şi-o căruţă. A avut, pentru că acum are 84 de ani, a rămas singur, soţia i-a murit anul trecut, iar cele trei fete sunt măritate şi stabilite în satele din jur. Pământul l-a dat fetelor, vite nu mai ţine. A mai păstrat doar casa, grădina, calul şi căruţa, creşte un porc şi câteva găini.

Nea Ion este un ciufut. Veşnic îl nemulţumeşte ceva. Este supărat continuu pe Dumnezeu , fie pentru că nu dă ploile la timp fie pentru că dă pre multe; a fost supărat pe toţi şefii statului, şi este supărat şi pe cel actual, pentru că nici unul din ei n-a reuşit să facă să curgă lapte şi miere pe toate râurile şi pâraiele ţării (apropo,de aceştia: era convins că, în toate cazurile, votul lui a fost decisiv pentru alegerea sau nealegerea acestora şi i-a ameninţat sau  îi ameninţă pe toţi că nu-i va mai vota); este supărat pe toţi vecinii, din cele mai diverse şi năstruşnice pricini. Pe mine s-a supărat, la zece ani după ce am cumpărat cei o mie de metri pătraţi de pământ de la el, când a văzut că preţul pământului a crescut de la un dolar metru pătrat, la 30 de dolari metru pătrat. Era convins că l-am înşelat! Să vedeţi în ce împrejurări m-a iertat:

Într-o zi, era în căruţă, în curtea casei, cu calul înhămat la ea. S-a ridicat în picioare în căruţă. calul a luat-o din loc - nu se ştie din ce pricină - iar el a căzut din căruţă, la pământ, pe spate, şi nu s-a mai putut ridica de jos. Soţia lui, care mai trăia, a venit la mine, deplasându-se greu, să-mi ceară ajutor. Am constatat, cum m-am priceput, că nu are nimic rupt, l-am dus în braţe în casă şi deoarece se plângea de dureri de spate, i-am făcut o frecţie uşoară cu o soluţie de apă şi oţet. Mi-am amintit că la fel procedase şi tatăl meu cu mine, pe când eram copil şi căzusem dintr-un dud. Nea Ion s-a simţit mai bine după asta, iar până seara era din nou în picioare. N-a putut uita gestul meu! Fetele lui mi-au spus, ulterior, că continuă să se mire cum, un director ( nu ştiu de unde aflase că am fost şi director), i-a făcut frecţie unui ţăran!

Acum de nea Ion îngrijesc fetele lui. Ele stau, pe rând, câte o săptămână la el, îi fac de mâncare, îl spală, şi îl ajută în cea mai rămas din gospodăria lui. Se schimbă în fiecare sâmbăta. Aşa s-a întâmplat şi ieri. Ne-a Ion a dus, cu căruţa, pe una din ele la Dascălu, centru de comună, şi a adus de acolo o alta. Când se întorcea, m-a văzut în curte, a oprit şi m-a întrebat.

- Cât mai are de gând să plouă, domnu’ Vanca?

- Nu ştiu nea Ioane. Numai Dumnezeu ştie.

- El nu vede că s-o ne putrezească toate cele pe câmp?

- Cu siguranţă că vede, dar poate o face dinadins, ca să ne pedepsească.

- Da de ce să ne pedepsească pe toţi? Dumneata cu ce-ai greşit?

- Oi fi greşi şi eu , nea Ioane, că nu sunt un sfânt.

Ca să schimb vorba, i-am spus, cu o admiraţie sinceră:

- Ai nişte fete bune. Nu te-au lăsat singur la bătrâneţe.

- Aşa-i , ele sunt bune, da’ nepoţii nu vor să şie de mine. Calul acesta ar trebui potcovit, porcul ar trebui castrat, iar în casă îmi plouă. Cu fetele nu pot ajuta la toate, iar ei, ticăloşii, au uitat de mine, chiar dacă pământul pe care l-am dat fetelor a ajuns în mâna lor.

                                                          Familia Bulgaru, fără una din fete,