Castelul şi parcul Reginei Maria (3)
Regina a fost mare iubitoare de frumos , în general, şi de flori, în special. A ţinut să se înconjoare şi de florile care i-au încântat copilăria în Anglia: crini şi trandafiri.Crinii îi plăceau cel mai mult.Pe ei i-a şi pictat. A amenajat două grădini numai cu acestea flori şi-i făcea mare plăcere să stea în mijlocul lor.
Regina Maria în una din grădinile ei de la Balcic
Cuibul Liniştit, castelul ei, este o clădire frumoasă, în stil balcanic, şi modestă în comparaţie cu palatele sau castelele altor capete încoronate.
Cuibul liniştit văzut de pe terasa de deasupra lui
Cuibul Liniştit văzut de jos
Interiorul a fost la fel de modest, mobilat cu gust, dar sobru. Se spune că vilele din parc în care locuiau cei din suita sa, erau mai elegant mobilate.
Şemineul din sufrageria castelului.
Mobilier care a aparţinut Reginei
Vilele şi celelalte construcţii din parc sunt construite în acelaşi stil cu Cuibul Liniştit. Din păcate,nimic românesc. Arhitecţii au fost străini.
Foişorul de la intrarea în parc
Vila Gutman (unul din arhitecţi)
Vila Moara
Parcul şi construcţiile din interiorul lui, amintesc, toate, de Regina Maria. Prezenţa ei se simte, parcă, pretudindeni. Inima ei continuă să bată la Balcic.
5 comentarii:
Gânduri bune, Artemiu, tot ceea ce îţi doreşti în noul an. Împliniri pe toate planurile şi linişte sufletească. Şi sănătate, că-i mai bună decât toate, aşa cum se spune... La bună recitire!
Cristi şi Geanina
Plugusorul , haios si dureros,este valabil pentru majoritatea pensionarilor.
Multumesc pentru excursia la Balcic. Mi-am dorit mult sa ajung acolo,dar n-a fost sa fie. Povestea dumneavoastra si fotografiile sunt excelente.
Asteptam tot:carti,povesti......
Adriana B
Va multumesc si eu pentru aprecieri. Imi pica bine,deoarece sunt foarte putine.
Buan ziua. Laudabil ca scrieti si popularizati, totusi mai e nevoie de informare. TENHA JUVAH inseamna "Cuibul singuratic", nu "linistit", Gutman nu era arhitect, ci administratorul domeniului, iar acel "nimic romanesc" e doar la prima vedere. influentele traditionale romanesti nu se descopera in acea arhitectura decat unui ochi avizat. Arhitectul vilei principale si al altora a fost cetateanul roman Emil Guneş, scolit in Bucuresti, doar cu origine etnica turca. Iar printre ceilalti arhitecti, despre care nu se spune nimic in pliante, se numara si Henrieta Delavrancea, fiica marelui nostru scriitor :) Asa ca nimic nu e ce pare a fi. A propos: tot ce ati vazut a fost construit cu mana de lucru a Armatei Române ;)
Va multumesc pentru observatii, daca ele sunt corecte. Dacă sursa mea de informatii-ghidul turistic-n-a foat una corecta, s-ar putea ca nici a dvs. sa nu fie. N-am posibilitatea sa verific.
Trimiteți un comentariu