RUNCU. CASA MEA DE LA ŢARĂ (6)

NEA NAE CIOBANUL

- Să trăieşti, nea Nae!

- Să fii sănătos şi la pungă gros!

Aşa îmi răspunde nea Nae la salut , de câte ori ne întâlnim. Urarea lui, însă, n-a dat roade, până acum. Din contră, punga mea e din ce în ce mai subţire.

Nea Nae e un om în vârstă, ca toţi ceilalţi băştinaşi, cu excepţia lui Ilie. Este mic de statură şi se deplasează greu: îl dor picioarele. Îl văd, cel mai adesea, mergând cu vacile la izlaz sau venind cu ele de acolo. Cred că suferă la fiecare pas pe care îl face! L-am văzut şi ducându-se sau venind pe jos de la Dascălu, aflat la trei kilometri de Runcu. De câteva ori s-a întâmplat să-l întâlnesc pe drum şi l-am luat în maşină.

Face parte dintre cei care au plecat din sat, când Ceauşescu a început să-l dărâme şi s-a întors aici după Revoluţie, la pensie. În sat mai are o soră, ţaţa Anica, căsătorită cu nea Nae Cioarec şi un frate, nea Gheorghe, văduv şi vecin cu el. Sunt toţi de statură mică şi seamănă unul cu altul.

I se zice în sat Ciobanul, deoarece, până nu demult, avea oi.

- Nu m-am lăsat de ele nici când eram la Bucureşti. Le păşteam la marginea oraşului. Mi-au plăcut foarte mult! Am renunţat la ele pentru că nu mai eram în stare să alerg, mi-a mărturisit el.

A lucrat, ca muncitor, la „Acumulatorul”, într-un mediu toxic. Este şi motivul pentru care s-a pensionat mai repede şi, poate, cel din cauza căruia îl dor picioarele.

Casa veche i-a fost dărâmată, aşa că a trebuit să-şi construiască una nouă. Nu ştiu cum era cea veche, dar, asta nouă e cam pricăjită, la fel ca celelalte case ale celor reveniţi  Are, însă, un foarte frumos gard din scânduri, pe care l-a vopsit în albastru! Şi-a construit şi un grajd în care îşi ţinea vacile şi calul. E la fel de „arătos” ca şi casa. Acum, mai are doar o vacă, pe care o paşte fie pe izlazul satului, fie pe lângă uliţele (străzile şi bulevardele) din sat, fie pe terenul şcolii, vis a vis de mine. Aici l-am auzit, nu o singură dată, înjurându-şi foarte urât vaca şi făcând-o cum îi venea la gură. Este singurul lucru care nu-mi place la el.

- N-o mai înjura nea Nae!, îi strigam eu de dincolo de gard. Nu-i frumos!

- Parcă de frumos îmi arde mie acum! Nu vedeţi cât mă chinuieşte?  Nu vrea să stea locului, şi mă obligă să alerg după ea, iar eu abia mă mişc.

- Explică-i cu binişorul, poate te înţelege.

Se uita la mine mirat, dădea din cap ca şi cum ar fi zis: „Lăsaţi prostiile!” şi îşi vedea de treabă. A găsit soluţia să nu mai alerge după vacă: a împiedecat-o! Vaca lui merge acum, exact ca o japoneză îmbrăcată în kimono.

Altădată, de acolo, de dincolo de gard, ne examina grădina, şi ne mai făcea observaţii:

- De câte ori trec pe aici, o văd pe doamna numai cu fundul la soare. Nu oboseşte?

Se referea la faptul că o vedea tot timpul aplecată să rupă buruienele din grădină.

-   Aţi cam dat-o în bară cu via asta altoită, îmi spune el văzând cum pierd butuc după butuc.

-   Ai dreptate. Nu-i merge bine aici. O usucă mana. O stropesc degeaba.

-   Aici le merg bine la buruieni. Dacă n-ar fi doamna Vanca, astea n-ar avea nici un duşman, glumea el.

Alteori, discut cu el diverse, chiar şi politică. Mi-a povestit cum   i-a luat foc casa din Bucureşti şi cum i-au venit în ajutor vecinii ca s-o stingă, apoi s-o reclădească. Un gest de solidaritate care m-a impresionat! Când a venit aici, casa de acolo a lăsat-o unui copil. Are mai mulţi nepoţi, acum mari,  care îl vizitau, din când în când, aici la ţară. Când nea Nae mai avea cal, iar nepoţii erau mai mici, îi vedeam adesea  mergând singuri cu  căruţa, încolo, încoace. Le plăcea să umble cu ea, le plăcea să facă pe birjarii, dar, bănuiesc că, de fapt, le plăcea mai mult calul. Şi mie mi-au plăcut foarte mult caii când eram copil!

Nea Nae are porumbei. Nu ştiu dacă îi ţine pentru carne sau pentru că îi place să-i vadă? Îmi place să cred că cel de al doilea este motivul. Îi văd uneori înşiraţi ca mărgelele pe cablul de la reţeaua electrică din dreptul casei sale, gângurind şi făcându-şi curte, iar, alteori, zburând, în stol, deasupra satului. Este o încântare să-i vezi zburând! E clar că o fac din plăcere! Se rotesc continuu, urcă, coboară, virează la stânga, virează la dreapta şi totul într-o viteză ameţitoare! Frumoase păsări!

Mai are şi nişte javre de câini, vreo patru, din ăia mici, de companie, pe care el îi ţine să-i păzească casa. O fac al dracului de bine! Mi-e frică să trec prin dreptul casei lui, neînarmat cu un băţ. Ies în stradă şi se reped la tine! Odată, unul din ei m-a înhăţat de pantaloni. Cred că, de fapt, câinii sunt a i soţiei lui, coana Cristina, mai tânără şi mai sprintenă decât el. Nu mi-l închipui pe nea Nae mângâindu-i sau jucându-se cu ei.