RUNCU. CASA MEA DE LA ŢARĂ (8)

DOMN' MIHAI

Mihai este numele lui de botez. Atât Domn’ Mihai cât şi soţia lui sunt ardeleni, ca şi mine. Un motiv suficient ca să-mi devină simpatici. Are casa pe Magheru, vis a vis de mine. Şi-a ridicat-o singur, ceea ce   n-am reuşit nici eu şi nici Haralabie, deşi amândoi aveam, la început, ambiţia asta. La sosirea noastră la Runcu, el, ajutat din când în când de băiatul şi de ginerele său, făcea bolţari pentru casă. Ulterior a zidit-o şi acoperit-o, tencuit-o, zugrăvit-o şi a amenajat-o în interior. Puţine au fost operaţiunile pentru care a apelat la specialişti. Ulterior şi-a înconjurat proprietatea cu un gard des şi înalt de scânduri, astfel conceput ca să nu se vadă nimic din ce se petrece dincolo de el.

Nu locuieşte permanent la ţară. Are o afacere care-l reţine, majoritatea timpului, la Bucureşti. Uneori, în weekend-uri, vine aici cu toată familia: soţie, copii şi nepoţi. Are patru nepoţi, toţi până în şapte ani: Îi cheamă Ioana, Dragoş, Tudor şi Raluca. Sunt foarte simpatici! De câteva ori m-au vizitat şi pe mine.

- Ce este acesta, nenea Vanca?, m-a întrebat Dragoş, văzându-mi lacul.

- Un lac.

- Şi ce faci cu el?

- Cresc în el broaşte.

- Ne le arăţi şi nouă?

- Nu pot. Le este frică de voi şi s-au pitit pe fundul lacului.

- Dar noi nu le facem nimic, mi-a spus el.

- Este adevărat, dar ele n-au de unde să ştie asta, le-am răspuns eu.

A trebuit să le spun şi de ce cresc în curte guşteri, de care ei se speriau foarte tare.

- Pentru că îmi plac, le-am răspuns eu.

- Şi nu muşcă?

- Nu muşcă. Le e frică de noi.

- Şi ce mai ce mai creşteţi aici?!, m-au întrebat ei, cuprinşi de admiraţie.

- Greieri, fluturi, furnici, buburuze şi multe altele.

- Nu-i adevărat! Din astea avem şi noi. Tataie ne-a zis că sunt de la Dumnezeu.

- Tot de la El le am şi eu.