WEEKEND 2

LA RUNCU 2

Ieri a fost 1 Mai. Nimic nu mi-a adus amintite de sărbătoarea de altădată. Nici barem la radio n-am auzit unul din cântecele dedicate acestei sărbători! De ce? Cu excepţia defilărilor la care eram obligaţi, îmi aduc cu plăcere aminte de felul cum era ea sărbătorită altădată. 1 Mai era un prilej sigur să bei o bere şi să mănânci un mic. În restul zilelor doar norocul te putea ajuta să te delectezi cu ele. Azi, când berea şi mici le întâlneşti la tot pasul, trebuie să-ţi cauţi alte motive de bucurie. Eu am ales să merg la Runcu.

Primăvara, natura se schimbă de la o zi la alta: ieri a fost înflorit un pom, azi este înflorit altul; ieri iarba abia începuse să mijească, azi trebuie să o coseşti; ieri ai auzit prima oară cucul, azi vezi pentru prima oară rândunele etc. Dacă majoritatea schimbărilor te bucură, unele te pot şi întrista. În fiecare an se întâmplă ceva menit să-mi amintească că noi „fermierii”, suntem la discreţia vremii: acum doi ani, o grindină a distrus tot ce aveam în grădină; anul trecut mi-au degerat nucii, anul acesta brumele târzii m-au lăsat fără piersici şi caise, iar ieri, aveam să constat că m-au lăsat şi fără vişine! Toate acestea sunt, bineînţeles, fleacuri pe lângă calamităţile care le iau unor oameni totul!

Dar, să vorbim despre prilejurile de bucurie pe care ni le-a oferit, mie şi soţiei, această zi.

Abia soiţi la ţară, ne întâmpină, voioşi, câinii satului. Cei aciuiţi pe lângă casa noastră, ne recunosc maşina de la distanţă şi se grăbesc să ne iasă în cale. Nici unul din ei însă, nu ştie să se bucure aşa cum o făcea Burcuş, câinele nostru, sau Florică, câinele nimănui. Din păcate, cei doi au plecat, în împrejurări tragice, din lumea aceasta.

Am găsit curtea invadată de parfumul florilor de liliac. O să plecăm da aici cu un braţ de flori, ca să-i fericim şi pe vecinii noştri de pe scara de bloc, care n-au „ţară”.

În curând, în curte aveau să răsune vocile cristaline ale nepoţilor vecinului meu, care se grăbesc să ne viziteze, de câte ori venim la ţară. Ieri, le-am arătat lacul, le-am făcut beţe, le-am dat câte o săpăligă mică, pentru că au ţin cu tot dinadinsul să ne ajute la săpat în grădină, le-am dat cărţile de joc şi au încins o partidă de… nu ştiu ce, la noi pe terasă. Toată ziua s-au învârtit şi printre picioarele noastre, fără să ne deranjeze câtuşi de puţin.

Vreau să vă mărturisesc că , pentru mine, există şi două momente speciale, în fiecare zi, atunci când suntem la ţară. Între orele 11 şi 12, îmi beau berea pe terasă şi îmi admir grădina, păsărele care vin să bea apă sau să se scalde în lacul nostru, fluturii care ne survolează teritoriul sau porumbeii lui nea Nae Ciobanu, care mă încântă cu zborul lor rotat, deasupra satului. Al doilea moment special este imediat după masa de prânz, când adorm, pentru o jumătate de oră, într-un şezlong, la soare sau la umbră.

Florică ne întâmpina de cum deschideam portiera de la maşină şi----

-----primea cu plăcere măngăierile noastre.

Liliacul

Copiii (de la stânga la dreapta): Ioana, Dragoş, Ilinca, Tudor.

La lac

Momentul "berea".

Consider potrivit să reproduc, în continuare, că tot am vorbit de copii şi de câini, o poezie şi cu unii şi cu alţii, inspirată dintr-o întâmplare reală, scrisă la Târgu Jiu, în 1985, pe vreme când eram bolnav de...poezie.
 
 RITA S-A ÎNCURCAT CU REX!
Rita este o căţea rasată
Şi, în fiecare an, o dată,
Face nuntă şi fată.
De cînd e însă, la bloc,
Nu-i veni acest soroc!
De aceea, până azi,
N-a pricinuit vre-un necaz
Mamelor prea puritane,
Fetelor prea fetişcane,
Băieţilor ignoranţi,
Taţilor foarte pedanţi.
Astăzi însă, s-a întâmplat
Ce era de aşteptat:
Nu se ştie în ce fel,
Nu avem habar defel,
Cum s-au adunat la olaltă
Atâţia câini deodată!
Şi câini mari şi câini mici
Şi jigodii şi voinici
Şi frumoşi şi pieptănaţi
Şi flocoşi şi nespălaţi;
Unul cu urechea ruptă,
Altul jumulit pe burtă,
Unul chior, altul buldog,
Altul şchiop şi hodorog;
Unul crăcănat şi sur,
Altul îmbălat şi dur.
Şi, din tot acest concern,
Pestriţ şi eterogen,
Unul iese în evidenţă.
Este clar, e-o excelenţă!
Este Rex, câine frumos,
Înalt, suplu şi spătos.
Şi, aşa precum se vede,
Ceilalţi îl ştiu de nene.
Toată această adunătură
A stârnit încurcătură:
Mamele s-au alarmat,
Fetele s-au speriat,
Iar băieţii, nătăfleţii,
S-au dus repede să vadă
Ce se-ntâmplă azi, afară.
Când în curte au ieşit,
Au văzut şi s-au crucit:
Pe Rex şi Rita fund la fund,
Nemişcaţi pe-un strat de prund!
Repede s-au apropiat,
S-au uitat, s-au tot uitat
Şi-au văzut că sunt legaţi!
Legaţi tare şi-ncurcaţi!
N-au văzut însă cu ce
Şi, de aceea, repede,
Au început să tragă vârtos,
Fără de nici un folos,
Şi de Rita şi de Rex.
Un moş îi privea perplex!
Şi pe când trăgeau de zor,
Mai cu spor, mai fără spor,
De la geam, o profesoară
Strigă ca să se audă afară: 
- Nu mai trageţi măi copii!
Vai, cât puteţi fi de naivi!
Singuri dacă se încurcă,
Tot singuri se şi descurcă.
Ceea ce vedeţi acum
Este natural şi bun.
Cei doi câini s-au acuplat;
Rex pe Rita a fecundat
Şi o să se nască , în curând,
Un căţel cu părul creţ
Ce va semăna cu Rex.
Aşa aţi fost făcuţi şi voi.
Nu de Rex şi nu de Rita,
De tăticul şi mămica.