N-am lipsit la nici o ediţie a Târgului de carte Gaudeamus. Prin urmare, nu puteam lipsi nici în anul acesta.
După puţin timp de la sosirea la târg, pe soţia mea, care m-a însoţit, a acostat-o o reporteră de la nu ştiu ce televiziune cu intenţia să-i ia un interviu. Ea a refuzat şi m-a împins în faţă pe mine. Cum eu nu sunt în stare să refuz niciodată o doamnă, am devenit, imediat, prada acestei reportere. M-a întrebat, printre altele, de ce vin la târg. I-am răspuns că vin să văd şi să cumpăr cărţi, să văd şi să ascult scriitori şi să văd oameni.
Apropo de oameni. Am spus-o şi cu altă ocazie: îmi plac foarte mult oamenii care vizitează târgul. Sunt o categorie specială, alţii decât ce-i pe care îi vezi, obişnuit, pe stradă. Sunt toţi, nu mă îndoiesc de asta, iubitori de carte, iar cărţile i-au făcut nu numai mai culţi, dar şi mai civilizaţi, mai destinşi, mai plăcuţi.
Cum am intrat în pavilionul central Romexpo, am ţinut să fac o poză, fixând pe aparatul meu o imagine de ansamblu a târgului.
După asta l-am văzut pe poetul Paul Daian, omul cu trompeta, mascota târgului, cel ce anunţa lansările de carte şi alte evenimente. I-am cerut voie să-i fac o poză. A fost de acord şi mi-a pozat suflând în trompetă.
A acceptat să pozeze şi alături de mine.
Să vă spun câteva cuvinte despre Paul Daian:
Are 56 de ani şi s-a născut la Criscior, judeţul Hunedoara.
Pe timpul comuniştilor, s-a legat cu lanţuri în semn de protest că nu i s-a publicat un volum de versuri. A făcut pentru asta câteva luni de închisoare.
Este considerat a fi un poet suprarealist.
În anul 2000, a primit premiul pentru poezie a Asociaţiei Uniunii Scriitorilor din Bucureşti.
Este autorul mai multor volume de versuri. Iată titlurile neobişnuite ale unora din ele: Poeme sororale; Turma de porci; Stângăcia în salut a femeii; Mingea de păr a vieţii; De astăzi beau sânge.
Redau o mostră din poezia lui Paul Daian, din volumul Stângăcia în salut a femeii:
vom ajunge la camera
unde va trebui să te părăsesc pentru un timp
cât să fumez o ţigară
cât să scriu un poem străin poeziei
cât să-mi smulg genunchii
cât să beau apa de botez a ta
cât să-i spun Zguduitorului
că aici printre resturi umane
am petrecut tinereţea de bărbat
care-a văzut aşternutul curat al femeii lui
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu