FÂNTÂNA

Fântâna din centrul satului Runcu arată întocmai ca o femeie săracă care-şi poartă cu demnitate hainele peticite şi care n-ar întinde mâna la mila oamenilor nici s-o pici cu ceară. Arată, de fapt, asemenea bătrânilor din sat. Nu se ştie precis cât de veche e. Nea Nae Ciobanul, unul dinte bătrânii satului, mi-a spus că ea exista pe vremea când era el copil, numai că nu arăta ca şi azi: avea cumpănă. Cum nimeni altcineva n-ar fi putut să-mi dea mai multe detalii despre ea, m-am adresat însăşi fântânii.

- Salut fântână!

- Bună ziua veneticule. Ce doreşti de la mine?

- Aş vrea să-ţi iau un interviu.

- Interviu? Ce-i ăla?

- Un fel de dialog. Eu te întreb, tu răspunzi.

- Întreabă-mă.

- De cât timp exişti?

- Apoi,. sunt deodată cu satul, sau, aş putea zice un pic chiar di-naintea lui. Adică, înainte de-aşi face oamenii de aici case, m-au făcut pe mine.

- Mai este cineva de pe vremea aceea?

- Doar stejarul cel bătrân de la marginea pădurii.

- Înseamnă că, întocmai ca şi el, ai trăit toată istoria satului.

- Aşa e.

- Ce amintiri frumoase ai?

- Multe. Aici lângă mine s-au petrecut o droaie de evenimente, şi bune şi rele.

- Spune-mi-le pe alea bune.

- Au fost multe. Ţi-oi spune câteva. Aici, lângă mine, se întâlneau aproape în fiecare seară feciorii şi fetele din sat. Ei veneau de pe câmp şi îşi adăpau boii sau caii, ele îşi făceau tot atunci drum la fântână, venind după apă. Am văzut multe îmbrăţişări şi am ascultat multe declaraţii de dragoste. Lângă mine era o bancă şi-o masă, amândouă din lemn, unde se adunau, duminica şi în sărbători, bărbaţii din sat ca să pună ţara la cale. Cu apa mea s-au stins câteva incendii, înainte ca tot satul să cadă pradă flăcărilor.Le-am potolit setea sau    i-am răcorit pe mulţi drumeţi osteniţi şi pe vitele şi caii lor

- De când nu mai ai cumpănă?

- După războiul cel mare, de-al doilea, de atunci când s-a făcut şi şcoala.

- Te simţi mai bine aşa?

- N-aş zice că-i rău, dar, când aveam cumpănă, vedeam peste tot satul şi ştiam tot ce se întâmplă. Când
mi-au luat mie cumpăna, m-am schimbat nu numai eu, ci a început să se schimbe şi  portul oamenilor de aici şi datinile lor cele vechi şi au început să nu mai fie la fel de voioşi ca înainte de asta.

- Pe mine mă cunoşti?

- Cum să nu te cunosc. Când ai venit în sat, luai apă de la mine şi mi-ai înlocuit acoperişul vechi cu cel pe care îl am acum. Cel vechi era putred şi începuse să se rupă. Dacă nu te-aş fi cunoscut, n-aş fi stat de vorbă cu tine.

- Eşti o fântână cu principii! Dar, de ce afişezi aerul acesta trist?

- Cum să nu fiu tristă? Sunt pe cale să fiu părăsită complet. Mai întâi, oamenii din sat şi-au construit puţuri americane şi s-a micşorat foarte mult numărul celor care iau apă de la mine. Şi tu ţi-ai construit unul. Acum, se zvoneşte că în sat s-ar putea introduce apă curentă. Înseamnă că locul meu îl va lua o cişmea. O să am soarta şcolii, adică o să fiu părăsită complet.

- Eu sper că atât tu cât şi şcoala o să fiţi cruţate. Nu se poate ca în satul acesta să nu fie şi oameni cu suflet, care să nu accepte ca trecutul satului să fie complet îngropat! Este nevoie de monumente şi la sate, nu numai la oraşe. Dându-le la o parte, este ca şi cum am renunţa la istoria noastră.

- Să te audă Dumnezeu şi oamenii în mâna cărora stă soarta noastră!

Puţul meu american