DIN NOU DESPRE HERTA MÜLLER

În cursul zilei de azi, am văzut, în reluare, emisiunea TVR, Profesioniştii,cu Herta Müller. Este ca şi cum aş fi văzut-o pe scriitoarea laureată a premiului Nobel în carne şi oase. Cât de slabă este, cred că ar fi fost mai potrivit să spun că am văzut-o „în piele şi oase”. M-a izbit figura ei acră şi ţinuta cernită, de călugăriţă, şi încrâncenarea cu care condamna tot ce a chinuit-o în viaţă, în capătul listei situându-se Securitatea şi securiştii. Rareori în timpul discuţiei cu Eugenia Vodă a schiţat un zâmbet, iar atunci când a făcut-o, zâmbetul ei a adus a grimasă.

La un moment dat, moderatoarea emisiunii a făcut aproximativ următoarea presupunere: „ Şi Dvs. iubiţi România, nu-i aşa?”. Răspunsul ei, tot aproximativ, a fost „Oarecum:” Herta Müller confundă regimul comunist cu România, iar pe ciracii lui cu românii de rând.

Eu am avut colegi de origine germană, saşi sau şvabi, atât în şcoala medie cât şi în facultate. Nici noi, elevii sau studenţii, şi nici profesorii noştri, nimeni, niciodată, n-a făcut deosebire între ei şi români. Am fost prieteni cu ei şi am continuat să fim prieteni şi să comunicăm foarte bine şi după ce am terminat şcoala şi chiar după ce unii din ei au plecat din ţară. Sunt convins că la fel s-au purtat cu ea profesorii şi colegii ei români. N-ar putea avea, în cazul acesta, o vorbă bună pentru ei?

Nu cred că românul de rând, românul de la ea din sat, românul de pe stradă, au avut, vreodată, ceva de împărţit cu ea, numai şi numai pentru că era nemţoaică. N-ar putea avea o vorbă bună şi pentru ei?

Sunt convins că toţi oamenii nutresc sentimente deosebite pentru locul în care au văzut lumina zilei şi unde au început să descopere lumea. Pentru Herta Müller, locul acesta este România. N-ar putea avea o vorbă bună şi pentru Ea?

Eugenia Vodă

P.S. Am toata preţuirea pentru Eugenia Vodă şi pentru emisiunea ei. Trebuie să mărturisesc însă, că mă enervează uneori, atunci când îşi întrerupe interlocutorii înainte ca aceştia să termine ceea ce voiau să spună.