AU FOST SAU N-AU FOST TERORIŞTI?

Răspunsul meu este categoric: Au fost. O să fiţi de acord cu mine după ce o să citiţi textul de mai jos.

Eram la Târgu Jiu, de serviciu la sediul judeţean al Consiliului Frontului Salvării Naţionale, a doua zi după reuşita Revoluţiei, în seara de Crăciun. Ne uitam la televizor şi ne delectam cu colindele transmise pentru prima oară de postul nostru naţional, de altfel, singurul post românesc de televiziune, pe vremea aceea.

Deodată, sună telefonul. De la celalalt capăt, cineva ne-a informat că dinspre Drăgoieni, se auzeau împuşcături, care se apropiau de oraş. „Teroriştii!”, exclamă cineva din sediu. Am sărit în sus ca arşi. S-a făcut propunerea să sunăm la Fabrica de Lapte, aflată pe Calea Bucureştilor, la intrarea în oraş dinspre Drăgoieni , ca să cerem informaţii suplimentare. Zis şi făcut. S-a vorbit chiar cu directorul fabricii, aflat la datorie. În scurt timp, am primit confirmarea: se auzeau, într-adevăr, împuşcături, care se apropiau de oraş!

În acel moment în sediu s-a dat alarma. Comandantul militarilor care ne asigurau securitatea a dat ordin de intrare a ostaşilor în dispozitivul de luptă pentru apărarea sediului. Printre altele, în piaţă s-a instalat o mitralieră. Civilii, am primit dispoziţia ca atunci când va începe să se tragă asupra sediului, să ne culcăm pe burtă oriunde ne-am afla în momentul acela.

În paralel cu acestea pregătiri, s-a luat legătura şi cu garnizoana militară din oraş, aflată şi ea pe Calea Bucureştilor, cerându-li-se să-i întâmpine pe terorişti. Comandantul garnizoanei a luat măsurile cuvenite, inclusiv trimiterea unor cercetaşi care să evalueze forţele inamice.

În sediu stăteam ca pe jeratic. Începuserăm să vorbim între noi în şoaptă. Timpul trecea foarte greu. Ne distribuiam atenţia între zgomotele ce veneau de afară şi telefon. Orice zgomot ne făcea să tresărim. Prin cap ne treceau tot felul de gânduri negre. Mie îmi era frică că n-o să-mi mai vad familia.

În sfârşit, sună telefonul. Ofiţerul, care se afla lângă aparat, s-a grăbit să ridice receptorul. S-a recomandat, după care a ascultat fără să pună nici o întrebare. Eram toţi cu privirile aţintite asupra sa. Dintr-o dată, a trântit receptorul în furcă şi a slobozit o înjurătură cu cristoşi şi dumnezeii, foarte nepotrivită pentru seara de Crăciun.

- Ce s-a întâmplat? îl întreb.

- Erau nişte colindători, îmi răspunde el.