AMINTIRI DE LA TÂRGUL GAUDEAMUS (3)

Şi poeţii spun lucruri trăsnite!

De cele mai multe ori, poezia „modernă” este o înşiruire de cuvinte fără noimă, menite nu să-ţi transmită un mesaj, ci să-ţi creeze o stare de nedumerire soră cu perplexitatea, într-o formă din ce în ce mai puţin ortodoxă. E adevărat, unele asocieri de cuvinte sau imagini, deşi fără nici o noimă, te fac să tresari, să te miri, să zâmbeşti sau chiar să râzi atunci când aceste asocieri devin prea gogonate.

Poeţii generaţiei optzeci, "optzeciştii", se declară „postmoderni”, asta nu înseamnă o revenire la normal, ci faptul că ei au fost în stare să  sară peste cal, adică poeziile lor sunt gogonate rău!

Editura Humanitas a reeditat volumul colectiv de versuri Aer cu diamante, al poeţilor Mircea Cărtărescu, Traian T. Coşovei, Florin Iaru, Ion Stratan, apărut prima oară în 1981, şi l-a lansat la Târgul Gaudeamus din anul acesta. Toţi cei patru au fost membrii ai Cenaclului de Luni condus de criticul Nicolae Manolescu, care le şi prefaţează volumul şi dă poeziilor lor certificat de liberă circulaţie în literatura română. El face şi câte o scurtă caracterizare a celor patru poeţi şi a poeziilor lor.

Despre poezia lui Mircea Cărtărescu spune: Imaginaţia lexicală la Cărtărescu este nesfârşită. Sub apa şi focul cuvintelor, se ascunde ochiul vizionar, în care se formează imaginile altei realităţi decât cea comună. Iată o mostră din poezia lui M. Cărtărescu intitulată Poem de amor:

vorbea la televizor o eclipsă bîlbîită de lună

în duminica în care închişi ca într-un tub de neon, compătimeam împreună

compătimeam şi rînjeam, miorlăiam, ne înfăşuram în cherry wine chinezesc, ardeam gazul

şi îţi muşcam pandantivele, şi imaginea ta din oglinzi, şi grumazul

şi apoi mergeam dacă-ţi aminteşti să facem clătite şi pe geamul bucătăriei moara dâmboviţa

zornăia de fişicurile de fantome deratizate

şi coşul de fabrică era din cărămidă adevărată, nimic nu era metafizic şi asta te excita

cum îţi lăsai sânii să radieze în amurgul de iarnă

----------------------

Poezia, cu versurile ei kilometrice, creează probleme de respiraţie la citire; se întinde pe patru pagini şi are doar trei strofe; fiecare strofă, este o singură frază; strofele şi versurile încep toate cu literă mică; substantivele proprii sunt scrise tot cu literă mică! Bine că domnul profesor universitar, Mircea Cărtărescu, n-a uitat să pună, ici colo, câte o virgulă! Poeţii mai recenţi, preocupaţi să-i depăşească pe predecesorii lor, nu mai pun nici virgule şi nici un alt semn de punctuaţie. Din această cauză, probabil, ei se numesc "post-postmoderni"! Cred, sincer, că poezia n-ar trebui scrisă oricum.

„…Traian T. Coşovei, poet plin de spontaneitate, disponibil pentru formule diverse, melancolic sub aparenţă de umor, profund sub o aparenţă de joc şi artificiu.” spune N. Manolescu, Reproduc câteva versuri din poezia lui Conectare la Univers :

Aş putea să deschid gura şi să scuip piatra pătrată a nopţii.

Ca pe un exerciţiu de vorbire, la malul mării aş repeta fiecare val.

În lumina farurilor

Fiecare fereastră e-o elevaţie de ceasornic bătând jumătăţi şi sferturi de timp.

În lumina farurilor oraşul acesta pare un imens schior îngheţat.

Un uriaş ţărănoi blocat într-o cabină telefonică conectată la univers.

De remarcat că poetul respectă nişte canoane ortografice şi reuşeşte să proiecteze nişte imagini inteligibile.

Iaru are o eleganţă simetrică a sentimentului care nu doar farmecă, dar şi garantează de adâncimea lui, scrie N. Manolescu. Reproduc o strofă din poezia Aer cu diamante, care a dat titlul volumului:

Ea era atât de frumoasă

încât vechiul pensionar

se porni să roadă tapiţeria

scaunului pe care ea a stat în autobuz.

Autobuzul întinse spre ea

gura carburatorului

încercând să-i sfâşie rochia.

Şoferii mestecaţi au plâns pe volanul păpat

căci ea nu putea fi ajunsă –

În schimb era atât de frumoasă

Încât şi câinii haleau

Asfaltul de sub tălpile ei.

Aţi remarcat că nu mai avem probleme de respiraţie la citirea acestei poezii? Un plus mare acordat poetului, pe această chestie.. Deşi spune cuvinte mai trăsnite decât ceilalţi doi poeţi, încât îţi face impresia că asculţi emisiunea radio Colţul copiilor, poezia place.

Poeziile (ale lui Ion Stratan n.n.) îi sunt laconice, ermetice, neocolind jocul de cuvinte; invenţia e fonologică şi morfologică mai degrabă decât lexicală. Iar sintaxa trăieşte din elipse. Aţi înţeles, nu-i aşa? Este caracterizarea făcută de N. Manolescu. Reproduc trei strofe din poezia El:

Literele s-au şters

Palimpsest faţa mea

Sub vântul de est

Urme cursive, potcoave

De purici, s-au nimicit

Sub frigul ce-a răsărit.

Dintr-o ninsoare cu nimic

să te naşti

de Ziua Recoltei, de Paşti

Dintr-o ninsoare uimită

În toamnă şi primăvară

dintr-o ninsoare

cu oare.

Are dreptate N. Manolescu. La proba hidraulică, poezia s-a dovedit etanşă, adică ermetică.

De la stânga la dreapta: Ioan Stratan, Mircea Cărtărescu, Traian T. Coşovei, Florin Iaru