VRĂBIILE DE LA RUNCU (2)

Sub fereastra din spre grădină a casei, mi-am amenajat o mică terasă acoperită, în jurul căreia, ca să-i sporesc umbra, am montat iederă. Iedera a crescut repede, şi-a îndeplinit rolul pe care i l-am destinat şi, dintr-un exces de zel, s-a urcat pe casă şi mi-a acoperit, treptat, frontonul ei din spre terasă, cu excepţia ferestrei. Am tolerat-o acolo din motive de răcoare. E bine să ştiţi că obţinerea de locuri umbrite şi creşterea răcorii în casă au fost preocupări ale mele constante după ce mi-am făcut casa de la Runcu, ca să fac suportabilă vipia din zilele fierbinţi de vară, de la câmpie. Ei bine, în iedera urcată pe casă îşi găsesc acum adăpost, noapte de noapte, batalionul de vrăbii încartiruit la mine, care preferă să doarmă în aer liber în nopţile de vară. În weekend, când venim la ţară, găsim câte un morman de găinaţ sub fereastră şi este sarcina mea să curăţ zona.

- Sunt chiriaşele tale! mi se spune.

Vrăbiile se retrag destul de devreme pentru odihna de peste noapte, mai devreme decât găinile. Înainte ca noi să ne retragem de pe terasă şi mult timp înainte de-a adormi ele, fac o hărmălaie de nedescris, ciripind pe toate tonurile şi în toate felurile. M-am concentrat puternic asupra ciripitului lor şi am ajuns la concluzia că nu poate fi vorba despre altceva decât despre faptul că ele îşi povestesc întâmplările de peste zi, dar din cauză că vorbesc toate deodată, aşa cum fac uneori şi femeile, nu înţeleg decât frânturi din ce-şi vorbesc.

- Te lauzi....

- Pe cuvântul meu.....

- ..................... s-a dat la mine.....

- .............. nişte golani......

- Eşti o curvă..........

- Sictir!............

Sictir, este singura lor înjurătură. S-or fi inspirat din salutul elevilor de la Liceul Cantemir: „Hai Sictir!” Şi-o fi petrecut vreo unul din ei vacanţa la Runcu.

Cred că printre ele există un vrăbioi sau o vrabie alfa, un şef, cu alte cuvinte, pentru că, la un moment dat, se aude o voce de stentor, care acoperă ciripitul general:

- Linişte!

Ciripitul încetează imediat, dar, se mai întâmplă ca vreo vrabie tânără, care n-a apucat să povestească tot, să mai deschidă ciocul. Pe semne că vrăbioiul sau vrabia alfa îi aplică o corecţie, deoarece se aude de sub iederă:

- Vai! Vai!

şi aceiaşi voce de stentor rostind un ultim:

- Sictir!

După aceasta, se aşterne, definitiv, liniştea.

Dimineaţa, se scoală de cum se crapă de ziuă şi ne trezesc şi pe noi cu ciripitul lor, spre necazul soţiei, mai somnoroasă decât mine. Probabil cântă?! Din cauză că la ora aceea n-am fost niciodată complet treaz, n-am reuşit să le desluşesc cântecele. După melodie, par a fi manele! Nu-i de mirare: Adrian Minune este din Ştefăneştii de Jos, satul vecin.